Faceți căutări pe acest blog

Translate

Italiană Rusă Portugheză Olandeză Poloneză Engleză Franceză Spaniolă Germană

luni, 10 iulie 2017

Satul tradiţional vasluian surprins în fotografie, meşteşuguri şi voie bună – Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21:03, 06.07.2017)

Iubiți auditori, în emisiunea de astăzi, vizităm ţinutul Vasluiului, pentru că oameni frumoşi vor să ne transmită din zestrea culturală, invitându-ne să fim martori la scrierea tradiţiilor şi obiceiurilor unui neam.
Concret, stăm de vorbă cu Lucian Onciu, director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui.
Aflăm detalii, de la domnia sa, în ediția de astăzi a emisiunii noastre, despre câteva proiecte, foarte interesante, pe care a reușit, în ultima perioadă să le implementeze în instituția pe care o coordonează, proiecte care împletesc cultura, tradiţia istoria într-un tot unitar.
Înainte de toate, dragi prieteni, Lucian Onciu ne vorbește despre un proiect de fotografie, proiect, poate, unic în România, căruia i-a dat startul în luna decembrie a anului trecut, atunci când, la Vaslui, se desfășoară Festivalul de Datini și Obiceiuri de iarnă. Totul a pornit de aici, pentru ca, mai apoi, împreună cu aproape 90 de fotografi din Vaslui, să pășească în satele județului.
Şi cum frumuseţea satului cu datinile şi obiceiurilor ei nu putea rămâne în umbră, ideea a fost una sublimă, prin fotografie imortalizând şi lăsând moştenire veacurilor, imagini concrete, un dublu al realităţii, adevărate instrumente de cultură autentică. Fotografiile surprind secvenţe din viaţa satului, unde am remarcat satul tradiţional cu lumea adunată la hore, la şezătoare, la căratul fânului, imagini captate în biserici sărace material, dar care sunt încărcate de spiritualitate, încât ai impresia că te duc într-o altă lume. Din aceste fotografii nu putea să lipsească opinca tradiţională, poate, veriga care ne ţine uniţi cu înaintaşii, costumul popular, dar şi oameni suprinşi în drumul lor spre biserică, la prăşit, la aducerea apei de la fântână, conturând şi riturile de trecere, acţiuni reale, reflectate în fotografii inedite.
Proiectul se intitulează - “Satul vasluian – tradiție și actualitate” – și se desfășoară sub coordonarea fotografului profesionist, iubitor de frumos, de neam și țară, pentru că asta reflectă fotografiile lui, Sorin Onișor. Putem afirma că artistul deţine un al treilea ochi, un ochi care este atras de toate frumuseţile unei ţări bogate, atât material cât şi spiritual, un ochi care ştie să filtreze opulenţa acestei lumi, văzând, poate, lucruri neinteresante pentru unii, dar, operă de artă adevărată, care va fi mărturie generaţiilor următoare.




Un alt proiect organizat de reprezentanţii actului cultural din Vaslui, care conturează corola tradiţiei, a fost acela realizat, la Huşi, în perioada de 2 – 4 iunie a.c., intitulat Târgul de Meșteri Populari – Festivalul Iei.
Organizatori au fost: Consiliul Județean Vaslui prin Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale împreună cu Primăria și Consiliul Local Huși, dar și Casa de Cultură Alexandru Giugaru din Huşi.


Acestea activităţi nu aveau cum să se încheie doar prin muncă, pentru că, omul tradiţional este şi petrecăreţ, iar, după cum spunea Sadoveanu, un pahar de vin dezleagă limbile oamenilor, şi, astfel, se scrie istoria tradiţională, iar hora are puteri vindecătoare, scăpându-ne de boală, făcându-ne să uităm de greutăţi, restabilind comuniunea, comunicarea, împăcarea între oameni, voia bună, împlinirea sufletească. Astfel, în perioada 2- 6 august, în Vaslui şi nu numai, se va desfăşura Hora din Străbuni, eveniment aflat la ediția a V-a a festivalului internațional de folclor.



Mai multe despre cele prezentate, puteţi audia, doar la Radio Iaşi, un radio al inimii dumneavoastră, începând cu ora 21 şi 3 minute, în emisiunea – Tradiţii, unde vă invităm să fiţi alături de noi pentru a scrie istoria neamului.
Text, audio: Dumitru ȘERBAN
Foto: Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Vaslui

joi, 22 iunie 2017

Folclorul, mesagerul străbunilor, obiect de interes pentru tânăra generaţie – Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21:03, 22.06.2017)

Stimați prieteni, bine ne-am regăsit, la o nouă emisiune dedicată tradițiilor, respectului pentru autentic şi verosimil, dar mai ales, o emisiune închinată valorilor unui popor mare, prin care încercăm să conservăm diamantul şlefuit de generaţiile străbune prin consideraţia pe care o avem pentru neamul românesc, pentru originile strămoşeşti, asupra cărora ne întoarcem cu reverenţă şi cu pioşenie, supunându-ne smeriţi în faţa unei seminţii alese şi iubite de Dumnezeu, chiar dacă, mult încercată de veacuri.
În faţa unui asemenea norod, ne închinăm, făcându-ne răspunzători direcţi de moştenirea primită, avînd grijă să păstrăm cu credinţă zestrea de valori dobândită… „În seara răzvrătirii care vine, de la străbunii mei până la tine… /Prin râpi şi gropi adânci, suite de bătrânii mei pe brânci/şi care tânăr, să le urci te aşteaptă…”. Pornind de la îndemnul lui Tudor Arghezi, să purcedem la drum, pentru că în emisiunea de astăzi, avem un invitat special, care are multe să ne spună şi să ne prezinte, dar, veţi afla despre toate acestea doar dacă veţi fi alături de noi, de emisiunea Tradiţii, o emisiune a sufletului tău.                                                                                                       
Concret, iubiţi prieteni, astăzi, stăm de vorbă cu  cercetător ştiințific, Ioana Repciuc, doctor în filologie, de la Departamentul de Etnologie, Institutul de Filologie Română A. Philippide din cadrul Academiei Române, Filiala Iași. Vorbim despre lucrarea – Religiozitate populară şi simbolism acvatic. O perspectivă socio-antropologică asupra obiceiurilor româneşti.
Cartea conturează rezultatul unui proiect postdoctoral finanţat de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice – intitulat „Elemente de religiozitate populară în riturile româneşti ale apei. O perspectivă socio-antropologică”, şi al unui stagiu de cercetare în Marea Britanie, a autoarei, la Universitatea din Oxford.
De asemenea, tot cu Ioana Repciuc, în ediția de astăzi a emisiunii noastre, vorbim și despre – Mică enciclopedie a poveștilor românești, a folcloristului Ovidiu Bârlea.  Ioana Repciuc a îngrijit ultima ediție a acestei lucrări, apărută în anul 2014 la Editura AIUS din Craiova, semnând și studiul introductiv.      
Fiecare dintre cele două cărţi prezentate în această seară, reprezintă o muncă asiduă de teren, o experienţă a terenului, unde autoarea, strânge într-un buchet, vocile pe care le audiază, faptele, experienţa, trecând dincolo de timp şi spaţiu, surprinzând imagini adecvate asupra riturilor cercetate, imagini, atât ale trecutului, cât şi ale prezentului, sursele documentare fiind tipologii folclorice generale, atlase etnografice, reviste de folclor, monografii dedicate sărbătorilor calendaristice şi familiale, dar şi anchetelor de teren efectuate în Oltenia şi Moldova.
Trebuie să mărturisesc că am răsfoit cartea  lui Ovidiu Bârlea, căutând ceva pentru sufletul dvs. Mi-a fost greu să mă decid, întrucât pentru început am dorit să vă prezint povestea unui măr, apoi a unei furnici, o fi vreo legătură, după care m-am răzgândit şi am ales soarele, mi-a trecut prin cap şi termenul soţie, deodată am dat de ursvântul turbat şi-a făcut şi el prezenţa, zburătorul mă încearcă de mult, zâna şi zmeul mi-au fost alături, dar, totuşi, aşa printr-o magie, pentru că tot suntem în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, m-am oprit la litera S  şi vă voi prezenta câteva povestioare din folclor, despre Sâmpetru. El este considerat cel mai popular dintre sfinţi, e socotit în legende cel mai apropiat de Dumnezeu, fiind sfătuitorul lui permanent… e închipuit a fi portarul raiului, unde primeşte numai oamenii buni. Acolo ţine în sânul său copiii mici, hrănindu-i cu laptele dat cu linguriţa ca să nu li se mai facă dor de mamele lor; încă de la naştere i-a fost ursit să fie sfânt, dar să nu se poată naşte până ce tatăl său nu-i va făgădui de soţie pe Zâna fără de tată; Sâmpetru e mai mare peste grindină. E serbat trei zile pentru că el trei zile a fiert piatra în cer, ca să nu le strice grădinile, culturile oamenilor, de aceea piatra e mărunţică şi rară cu picături calde de ploaie, el o orânduieşte împreună cu Sântilie, cei doi sfinţi, poartă nourii, poartă ploaia, piatra, când se aude piatra forcotind, atunci Sf. Petru o fierbe, Sf. Ilie dă foc şi Sf. Petru fierbe piatra în cer; într-o variantă de basm Sf. Petru locuieşte pe pământ într-o cetate de pe muntele de argint, unde voinicul îl întreabă de locuinţa celei promise la naştere, Raura Lună,  Sf. Petru nu ştie şi îl trimite la Sfânta Duminică.
Mai multe despre cele prezentate, puteţi audia, doar la Radio Iaşi, un radio al inimii dumneavoastră, începând cu ora 21 şi 3 minute, în emisiunea – Tradiţii.

vineri, 26 mai 2017

Dumitru Vacariu, ieşirea din timp şi spaţiu, conturarea operei artistice, izvorâtă din frumos şi tradiţie – Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21 și 3 minute, 25.05.2017)


În seara aceasta, este o ediţie de colecţie cu Dumitru Vacariu, care-şi deschide sufletul, ca pe o carte, în faţa domniilor voastre.

Maturitatea fiindu-i marcată de ani de detenţie, singurul fapt salvator îl reprezintă întoarcerea la copilărie, la tradiţie, care-i ţin mintea trează, ocupată, şi-l fac să-şi dorească eliberarea, pentru a se contopi cu codrul cu verdeaţă, cu strămoşii neamului, cu animalele sacre, care i-au marcat copilăria, cu care să întindă hora veacurilor.

Concret, în ediţia de astăzi a emisiunii noastre, dragi prieteni, schimbăm registrul şi difuzăm, în exclusivitate, pentru dumneavoastră, un interviu eveniment cu omul de cultură Dumitru Vacariu, originar din Pipirig, Neamţ, cel care a suferit pentru cultura noastră, pentru noi, pentru ceea ce suntem astăzi.     În urmă cu câteva zile, la îndemnul omului de cultură Constantin Parascan, apropiat al emisiunii noastre, am păşit, cuprins de emoţie,  spre apartamentul lui Dumitru Vacariu, de pe strada Lăpuşneanu din târgul Iaşiului.        
Dumitru Vacariu, încă de la prima strângere de mână, mi-a creat un sentiment frumos pe care nu a putut, încă nimeni, să mi-l creeze până astăzi… un interviu care s-a derulat parcă cu puterea gândului, încât nu am putut conştientiza cât de repede s-au scurs minutele. Atât este de minunat să petreci clipele în prejma lui Dumitru Vacariu, ascultându-l vorbind.                             
Şi cum Pipirig-ul este un sat de oameni fără căpătâi, citându-l pe Creangă, unui asemenea sat, nu i-a fost suficient cât a dăruit, prin familia lui Creangă, de aceea şi-a căutat sevele, dăruind comunei oameni, unul şi unul, iar Domnul Vacariu este unul dintre aceştia, şi din surse sigure, am aflat că se trage din arborele genealogic al marelui povestitor.                                                              
S-a născut la 21 sept. 1931, din părinţii Dumitru şi Maria Vacariu, oameni vrednici, păstrători ai obiceiurilor şi tradiţiilor neamului, creştini practicanţi care şi-au crescut copiii în spiritul iubirii de neam şi ţară, poate chiar prea mult. Şcoala primară o face în satul natal, iar, apoi urmează cursurile Liceului Pedagogic din Piatra-Neamţ în perioada 1946 – 1952, cursuri care-i vor fi îndrumătoare, pregătindu-l şi iniţiindu-l în vocaţia de pedagog.                 Moldova noastră îl cheamă şi-l atrage ca un magnet la studii, astfel încât va urma cursurile universitare la Facultatea de Filologie-Istorie în Iaşi, în cadrul Universităţii „Al. I. Cuza”, în perioada 1953-1957, unde îl găsim student eminent. După terminarea facultăţii este profesor titular la Liceul nr. 2 din Vaslui, practicând meseria cu drag şi formând tinerii pentru viaţă şi pentru societate.                                                                                                       
Fiind implicat sufleteşte în organizarea evenimentului care avea să sărbătorească 500 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, împreună cu alţi colegi, fiind prins în avalanşa tinereţii şi iubirii pătimaşe de ţară, a fost condamnat la 8 ani de detenţie politică.                        
Suferinţa şi rigoarea închisorii comuniste din perioada 1958-1964, se regăsesc în opera scriitorului, care în postura suferindului îşi deschide sufletul în versuri, eliberându-şi conştiinţa de nedreptatea unei societăţi, eul liric făcându-şi simţită prezenţa prin măcrcile lexico-gramaticale ale subiectivităţii: verbele şi pronumele de persoana I şi a II-a, punctuaţia subiectivă, vocativele, imperativele.                                                                                     
După perioada detenţiei, urmează o etapă mai grea a vieţii, pentru că nu mai este primit în sistemul de învăţământ, va fi nevoit să înceapă munca de jos. Astfel, pentru a se întreţine, o perioadă este şomer, apoi muncitor la o Secţie de Maşini şi Tractoare din Vaslui, funcţionar la Centrul de librării Iaşi şi, începînd din anul 1969, viaţa începe să-i surâdă, fiind repus în drepturi, fiind angajat al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, pînă în anul 2003, cînd s-a pensionat, o viaţă de om, poate nescrisă toată, încă.

Învăţat cu munca şi deprinderea ca totul să funcţioneze în parametrii normali, din anul 1971 pînă în 1988, a condus toate obiectivele Muzeului Literaturii Române din Iaşi, participînd direct la organizarea şi deschiderea mai multor obiective muzeale, precum - Casa Dosoftei, casele memoriale M. Codreanu, M. Sadoveanu, G. Topîrceanu, sediul central al muzeului din Casa V. Pogor, cu secţiile de literatură română modernă şi contemporană, casa memorială O. Cazimir ş.a.                                                                                                
Dincolo de tot ceea ce s-a spus şi s-a prezentat despre domnia sa, nu am amintit lucrul care era, poate, cel mai important de atins. Domnia sa constituie subiectul emisiunii noastre şi pentru că, de mic copil, a iubit şi a fost unit cu tradiţia şi prin tradiţie, fapt evidenţiat şi în opera domniei sale, unde … în rătăcirile prin munţii Neamţului, avea prilejul să se întoarcă în timp, printre moşii şi strămoşii ascunşi prin cotloanele timpului, fie haiduci, ciobani sau bătrânii satului din copilărie, amintindu-şi cu drag de vânătoarea, de întâlnirile minunate cu iezi, căprioare, cerbi, pur şi simplu, lăsându-se furat de somnul de la umbra copacilor, unde-şi făurea o proprie lume, întinzând hora înfrăţirii cu toţi eroii din poveşti şi legende.     


                                                                          
Mai multe despre această poveste încercată din viaţa unui Om… veţi descoperi, începând cu ora 21 şi 3 minute, astăzi, în emisiunea Tradiţii, pe toate frecvenţele Radio Isşi.                                                                                       
Vă aşteptăm să împărtăşim emoţiile, trăirile şi sentimentele unui om… iubitor de tradiţii, neam şi ţară, Dumitru Vacariu.                                                         
Cu toate că, întrebarea retorică… Să mor… ori să nu mor… şi-a pus-o de n-ori, de fiecare dată, poetul a avut energia şi vitalitatea să depăşească greul vieţii, întorcându-se la copilărie, la universul nepătat, unde viaţa prindea contur, făcându-l să uite de tot şi de toate, găsindu-şi energia şi izvorul vieţii, idee exprimată cu tărie şi-n versurile … Să mor… ori să nu mor?/ Aş vrea mai bine un izvor/ de vinuri vechi şi aromate/ şi-n sfânta mea singurătate/ s-aud cum creşte-nmiresmată/ pădurea mea de altădată… 




miercuri, 17 mai 2017

Nichita Danilov, contopirea poetului cu opera - Comunităţi Etnice/Ruși lipoveni cu Dumitru Șerban (ora 20 și 30 de minute, 17.05.2017)

În ediţia de astăzi a emisiunii noastre relatăm secvenţe audio de la lansarea volumului Recviem pentru ţara pierdută, volum al scriitorului Nichita Danilov, eveniment petrecut, vineri, 12 mai a. c., începând cu ora 15, în Palas Mall, la Târgul de Carte – Librex.                                                                                  
La un asemenea eveniment, cum era de aşteptat, au spus prezent nu doar specialişti, critici literari, oameni acreditaţi, ci şi oameni simpli, iubitori de frumos şi de poezie.                                                                                                   
Evenimentul a fost unul reuşit, complex, oameni specialişti au comentat şi au conturat opera scriitorului, evidenţiind importanţa scrierilor lui Nichita Danilov, ca scriitor, om de cultură, literat.                                                                         
Au luat cuvântul, Şerban Axinte şi Bogdan Creţu, fiecare dintre ei, prezentând în discursul lor, date şi evenimente importante legate de scriitor, conturând, atât opera, cât şi biografia acestuia. Şi cum prezenţa unor specialiști în domeniu nu putea trece neobservată, Radio Iaşi - partener media al târgului de carte, şi-a focalizat direcţia spre aceştia, intervievându-i, pentru a rămâne mărturie şi celor care nu au fost prezenţi la eveniment.


Şi dacă, în materialul audio, postat mai sus, criticul literar Bogdan Creţu, ne-a sugerat să comentăm poezia lui Nichita Danilov, în cele ce urmează, nu putem trece cu vederea un astfel de sfat preţios, astfel încât să purcedem la drum.
Ca un simplu literat, încerc să conturez în câteva fraze trăirile eului liric, pe care le-am simţit şi recunoscut în textul suport, Recviem pentru ţara pierdută, unde eul liric îşi face simţită prezenţa prin mărcile lexico-gramaticale ale subiectivităţii: pronume şi verbe de persoana I şi a II-a – “cărăm”, “ne rugăm”, “vărsăm”, “aşternem”, “scormoneam”, lexeme care conturează zbuciumul unui neam şi eforturile fizice de salvare. Ipostaza eului creator, este una confesivă, după cum spuneam, prin trăiri sufleteşti complexe.
De asemenea, descrierea accentuează transmiterea unor stări sufleteşti din sfera admiraţiei faţă de un neam, un popor… care nu se poate lăsa uitat.
O altă caracteristică a prezenţei lirismului în textul dat este reprezentată de expresivitate, printr-un un spectacol inegalabil al figurilor de stil şi imaginilor artistice. Am remarcat în versuri suferinţa unui neam, obligat să-şi părăsească glia, în dorinţa de a-şi păstra credinţa vie şi nealterată, idee susţinută şi sugerată prin mijloacele de expresivitate.
Astfel, prin comparaţia – “ne târîm secheunând ca nişte câini”, autorul conturează o imagine vizuală/auditivă, creionând, poate, suferinţa unui popor fugar, care găseşte ca singură soluţie de salvare, pentru a-şi apăra credinţa, fuga.
Lexemul din câmpul semantic al fricii, reprezentat de “câine”… este transferat în planul umanului, simbolizînd frica, teama, ura, agresivitatea, duritatea, iar verbul la gerunziu – “secheunând” – subliniază strigătul mut, neauzit; iar prin metafora “cărăm pumni de pământ dintr-o ţară în alta”, este sugerată trecerea într-un alt spaţiu, departe de casă, dar păstrând vie şi nealterată credinţa străbună, astfel termenul pământ, devine laitmotiv al poemului, subliniind originea, contopirea veşnică a omului cu trecutul, cu istoria, de ce nu? cu însăşi viaţa sau moartea, pentru că aşa cum spunea Eminescu – “toţi ne naştem spre a muri”, iar în revelaţia lui Hyperion, din finalul Luceafărului, omul este vremelnic, fiind un chip de lut, pământul fiind şi simbolul ţărânei din care am fost creaţi.



joi, 4 mai 2017

Folclorul, zestrea spirituală a neamului românesc – Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21 și 3 minute, 04.05.2017)

În ediția de astăzi a emisiunii noastre, invităm la dialog pe etnomuzicolog Constanța Cristescu, cea care ne prezintă din Ghidul  Iubitorilor de Folclor, cu accent deosebit pe numărule 6 şi 7 ale acestuia, corola folclorului românesc, volume apărute sub egida Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din cadrul Centrului Cultural Bucovina.
Ghidul este structurat pe următoarele secțiuni - Patrimoniul cultural imaterial – axă prioritară în politicile cultural naționale și internaționale, ABC-ul iubitorilor de folclor, Instrumente populare și repertorii folclorice, Manifestări tradiționale în actualitate și modele de port tradițional, Mijloace de promovare și valodificarea filonului folcloric, Personalități ale etnomuzicologiei și folcloristicii românești, iar ultima secțiune, de exemplu, din numărul 6 al Ghidului, se intitulează Rapsozi bucovineni.

În acest context, în numărul 6 al ghidului citim un interesant text al doamnei conferențiar universitar, Irina Zamfira Dănilă, de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, text dedicat rapsodului popular fluieraș Liviu Țaran din Fundu Moldovei, judeţul Suceava.                                              
Liviu Ţaran este nepotul vestitului rapsod popular Ilie Cazacu, rapsod intrat în atenţia specialiştilor, fiind studiat de muzicologi prin repertoriul de cântece doinite şi melodii pastorale unice pe teritoriul ţării. Muzica maestrului a devenit atât de importantă, încât în anii “70, acest tezaur a fost înregistrat pe discuri Electrecord, chiar cu Orchestra Radiodifuziunii Române sub conducerea marelui dirijor Nicuşor Predescu.                                                               
Pe cât de simplu era, rapsodul popular bucovinean Ilie Cazacu (1903-1979), pe atât de exigent şi pătimaş se manifesta pentru a transmite muzica învăţăceilor, încât aceasta să fie redată prin respectarea tuturor detaliilor legate de emisie, frazare, ornamentaţie. Dacă aceştia nu reuşeau să pună în practică ceea ce erau sfătuiţi, erau dojeniţi şi chiar încurajaţi să renunţe, decât să deformeze muzica autentică. Şi cu toate acestea, maestrul Ilie Cazacu, era un pedagog în tainele muzicii, fără a avea studii înalte, de aceea mare parte din muzica compusă de el cuprindea melodii de joc ocazional şi neocazional, cântece doinite şi melodii din repertoriul pastoral (Arcanul, De trei ori pe după masă, Fudula, Huţulca, Jocul Zestrei, Luşteanca, Jidăucuţa, Polobocul, Puiculeana, Corăgheasca, Ţărăneasca, Doina Turcului, Când şi-o ierdut ciobanul oile etc.).                                                                                                               
Vă invităm să ne fiţi martori, pe calea undelor, la sunetele unice interpretate de maestrul Ilie Cazacu, iar scopul nostru este acela de a-l promova, în viitor, pe nepotul acestuia, Liviu Ţaran, care este moştenitorul direct, înzestrat cu acelaşi talent şi auz total, de aceea, ne autoinvităm în universul muzical al domniei sale pentru a ne descoperi din tainele fluierului.

Un alt subiect pe care ni-l prezintă Constanța Cristescu se referă la un interesant eveniment desfășurat în fiecare sămbătă, începând cu ora 11, în incinta Muzeului de Etnografie din Vatra Dornei.
Concret, este vorba despre - Șezătoarea Vatra Dornei care se reunește și se desfășoară parcă la capătul cel mai îndepărtat al unei legende. Fascinația lucrurilor vechi, adevărate și atât de frumoase se revarsă și peste sufletul norocoșilor vizitatori de sâmbătă ai muzeului, care au prilejul să vadă pe viu o demonstrație de virtuozitate, primind detalii etnografice de la cele mai avizate surse – doamnele șezătorii, după cum ne spune, într-un text din Ghidul Iubitorilor de Folclor, semnat de către muzeograf Minorica Dranca.



Cea mai mare realizare o reprezintă introducerea în planul cadru a opţionalului la decizia şcolii, intitulat – Curs opţional de folclor, modalitate de a păstra tezaurul tradiţiilor bucovinene, opţional ţinut de profesor de limba şi literatura română Dorina Paicu din comuna Poiana Stampei, Suceava.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit să realizăm o altă emisiune care surprinde oamenii iubitori şi ancoraţi în folclorul românesc, continuatori ai datinilor şi obiceiurilor străbune, care au dorit să vorbească şi să dezvăluie din tainele acestora, pentru dumneavoastră, publicul minunat, dar şi pentru ascultătorii Radio Iaşi. De aceea, fiţi aproape de noi, pe undele Radio Iaşi, ascultând emisiunea Tradiţii, în seara aceasta, începând cu ora 21 şi 3 minute, pentru că veţi porni într-o călătorie nedescoperită multora dintre noi, o iniţiere în folclorul autentic românesc. 


miercuri, 3 mai 2017

Ion Martinov - esenţa vieţii… însăşi viaţa - Comunităţi Etnice/Ruși lipoveni cu Dumitru Șerban (ora 20 și 30 de minute, 26.04.2017)

În emisiunea de astăzi revenim acasă la ruşii lipoveni din satul Climăuți, comuna Mușenița, județul Suceava. În Climăuți, intrăm în incinta gospodăriei moşului Ion Martinov, membru al comunităţii lipoveneşti, un om gospodar, dedicat trup şi suflet comunităţii, familiei, sfintei biserici, un om a cărui experienţă de viaţă trăită, încă scrie istoria unui neam osândit la chinurile cele mai aspre, prezentând astăzi, viaţa familiilor lipoveneşti din timpul celui de-al doilea Război Mondial.
Războiul, cu toate ororile lui, şi-a lăsat amprenta adânc în conştiinţa neamurilor, distrugând familii, dezbinând oamenii, lăsând răni deschise, poate abia cicatrizate.
Invitatul nostru ne aminteşte de timpurile de altădată din Climăuţi, timpuri în care frontul din cel de-al doilea Război Mondial trecea chiar prin sat. Acesta ne deapănă povestea tatălui domniei sale, căzut prizonier la ruşi, un film real al vieţii şi al războiului, al intrigilor şi răzbunărilor, iar pentru muritorii de rând, al luptei pentru supravieţuire.
Prin intermediul invitatului nostru, moşul Ion Martinov, încercăm să facem o incursiune în trecutul domniei sale şi să ne imaginăm cum un copil de paisprezece ani, ia frâiele vieţii în mâini şi munceşte pentru a avea ce pune  pe masă… pare aproape o poveste ruptă din basme, unde neiniţiatul parcurge etapele iniţierii, trecând o serie de probe.
După ce-l veţi audia pe Ion Martinov, veţi constata că viaţa este uneori prea dură, dar depinde de noi, de credinţa noastră, de voinţa şi de puterea de sacrificiu, care au fost bazele trecerii probelor. Imaginaţi-vă un copil de paisprezece ani, care-şi cumpără un căluţ cu bani împrumutaţi, pentru a-şi câştiga existenţa de zi cu zi, şi e nevoit să plece din casa părintească, să muncească printre străini, în construcţii, fiind acum gospodarul familiei, muncind cu gândul la tatăl său care era prizonier în Rusia, sacrificând aproape două decenii din viaţă, în detenţie, în numele unui război iminent. 
Ion Martinov ne prezintă firul vieţii, după anii “60, când, alături de tatăl său, întors acasă, din detenţie, muncesc pentru a-şi înfiripa gospodăria, cunoscând bunăstarea, curtea fiind-le plină, neajunsurile fiind de domeniul trecutului, iar cea de-a doua perioadă, după “90, putem spune, că viaţa este chiar una înfloritoare, acesta devenind şi un bun neguţător făcându-şi clientelă, nu doar în sat, ci şi în afara acestuia, fiind căutat de comercianţii din Galaţi, Brăila.
Ceea ce ne mângâie sufletul, se adună în declaraţia pe care ne-o face moşul Ion Martinov, care ne mărturiseşte, că este nedezlipit, săptămână de săptămână, de emisiunea Comunităţi entice/Ruşi Lipoveni (Miercuri, ora 20 şi 30 de minute - 21), pe care o aşteaptă cu sufletul la gură, astăzi, devenind personaj, actant în rolurile principale, împărtăşindu-ne experienţa de viaţă trăită, fiind un adevărat model pentru noi toţi.

Această poveste, pe lângă partea narativă, frumos prezentată de către invitatul nostru, conţine şi o parte moralizatoare deductivă: să nu-ţi pierzi niciodată nădejdea şi, mereu, în ochii tăi trebuie să sclipească luminiţa de la capătul tunelului, viaţa întreagă fiind un adevărat tunel, tunel din care trebuie să ieşi victorios.




joi, 13 aprilie 2017

Climăuţi, locul unde cerul se uneşte cu pământul în dangătul clopotelor - Comunităţi Etnice/Ruși lipoveni cu Dumitru Șerban (ora 20 și 30 de minute, 12.04.2017)

Începutul primăverii ne-a condus într-o localitate rodnică, cu oameni gospodari, cu deschidere spre nou, conservând trecutul cu toată moştenirea de valori spirituale şi tradiţionale. Drumul care duce către satul Climăuţi, cu toate că este un drum anevoios, şerpuit, parcă susţinând, în plan simbolic, viaţa grea pe care au avut-o de îndurat ruşii lipoveni, credinţa statornică şi puternică, este vizibilă prin turlele bisericii, care se înalţă mândre şi victorioase, în ciuda tuturor încercărilor, conturând, dincolo de toate, şi caracterele frumoase şi religioase ale oamenilor. Turlele impunătoare şi frumuseţea deosebită te fac să-ţi imaginezi că eşti pe locurile patriei de origine, întrucât asemănarea este izbitoare, dând impresia că acel loc este binecuvântat şi că, Dumnezeu, undeva, de deasupra, uneşte contingentul cu transcendentul, realul cu irealul, terestrul și cosmicul.                             
Mărturii depre aceste frumoase şi dăruite locuri, binecuvântate de Dumnezeu, ne oferă Filip Niculaev, preşedinte al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din Climăuţi, comuna Muşeniţa, judeţul Suceava, care, cu sufletul deschis, pentru ascultătorii Radio Iaşi, ne va face o prezentare a locurilor, a oamenilor, cu toată averea materială şi spirituală şi cu toată încărcătura unei etnii.
Cum satul are legi bine stabilite, oamenii comunităţii sunt interesaţi de bunul mers al comunei, fructificând toate instrumentele necesare pentru o localitate prosperă care să-i reprezinte. În acest fel, începând de la conducerea comunităţii şi până la cel mai mic, există activităţi care-i implică şi-i motivează, să păstreze şi să dezvolte mărcile specifice neamului lipovenesc.                                                
Începând de la activităţile cu cei mici, care sunt implicaţi, atât în acţiunile culturale locale, judeţene şi naţionale, până la cei mari, care au viziuni pozitive pentru comunitate, care şi-au propus să construiască anumite anexe gospodăreşti, pe lângă sediul din Climăuţi, care să aibă ca rol principal, dezvoltarea educaţiei şi culturii locale, fiecare aducându-şi contribuţia personală, pentru ca localitatea să prospere.      
Şi ca să demonstrăm că cei mici sunt activi în sânul comunităţii, îi lăsăm pe Damian Savin şi Alexandru Plosceac (elevi ai Școlii Gimnaziale din Baineț) să ne vorbească despre rolul lor în comunitate, despre implicare, şi să ne prezinte ce importanță au cântările bisericeşti în viaţa lor, care este legătura cu sfânta biserică şi care sunt realizările lor pe plan local, judeţean şi naţional.                                          
Despre frumuseţea şi oamenii acestui sat binecuvântat de Dumnezeu veţi afla doar urmărind emisiunea Comunităţi Etnice/Ruși lipoveni, de astăzi, între 20 şi 30 – 21, de pe toate frecvenţele Radio Iaşi, un radio al inimii dumneavoastră.